DREPTUL DE A GÂNDI / VORBI...

Dacă nu aveți chef...nu citiți materialul!
Am multe de spus referitor la acest subiect. Și am crezut că nu sunt singurul. Singur nu am fost, pentru că o fostă colegă de presă a acceptat provocarea mea. Numai una! Nu a fost singura persoană pe care am contactat-o. Dar a fost singura, care sub forma unei presiuni, a acceptat să răspundă provocării mele. Păcat! Nu pentru ea! Fosta mea colegă este o fire sensibilă, o să vedeți asta în rândurile de mai jos, după ce o să mă ”dezlănțui” eu. Ea a spus lucrurilor pe nume, așa cum a șimțit și cum încă simte. Dar a gândit și a vorbit în scris. 

”Nu tot ceea ce gândești, vorbești!! Nu tot ceea ce vorbești, gândești! 
Nici ceea ce gândești nu poți scrie mot-a-mot. 
Și animalele gândesc, dar nu vorbesc! Oare de ce? Pentru că Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru. Care nu înseamnă faptul că suntem liberi să facem ceea ce vrem. Pentru că nu poți face nimic dacă nu gândești. Chiar dacă judecata ta este pozitivă sau negativă. Am fost setaţi să gândim şi să ne exprimăm verbal. 
Călătoriile prin lumea gândurilor nu sunt deloc uşoare, dar au un farmec aparte şi dau omului viaţă prin libertatea de exprimare. Procesul de a gândi este de foarte multe ori incompatibil cu cel de a vorbi. Nu tot ceea ce gândim putem exprima. Se întâmplă să ne confruntăm cu eu-ul nostru interior sau ne punem propriile bariere sau să fim forţaţi de împrejurări proaste pentru a ne încătuşa în propriile noastre cuvinte, care, de altfel , sunt dreptul nostru a ceea ce se numeşte libera exprimare.
O întrebare esenţială este următoarea: gândim pentru că simţim sau simţim pentru că gândim? Din punctul meu de vedere ambele variante sunt valabile. Raţiunea şi simţirea sunt prietene doar dacă noi le oferim această posibilitate. Ceea ce poate lua naştere din această prietenie se poate numi comunicare. Este punctul culminant, ce atrage după sine curajul de a vorbi, gândi prin prisma a ceea ce simţi.
Am citit ce a avut de spus domna X. Nu pot să spun că nu sunt de acord cu ea. Așa că... să începem! Să înceapă înjurăturile la adresa mea. Așa că dacă aveți ceva de spus, după ce citiți, intrați pe tulburelu@yahoo. com. Și spuneți ce aveți de spus. Dacă vă țin boașele. După cum vedeți...pe mine mă țin. Nu o mai dau după gard. Nici măcar nu mai merită. Fosta mea colegă a fost drăguță. Mie nu îmi iese! M-am săturat de oameni care se dau drept zmei, dar când e cazul să spună ceva, în fața cuiva, zici că le-a mâncat pisica limba. Aș fi tembel să spun că nu gândesc! Dar le este frică să deschidă gura, să pună mâna pe pix sau pe tastatură. De ce oare? Pentru că nu au PUTEREA de a gândi și apoi a vorbi! 
Sau, dacă au puterea, le este frică să o folosească! Vreau să spun încă ceva: un cuvânt, o frază, o idee...face mai mult decât un pumn! Îi mulțumesc persoanei care a scris înaintea mea. A dat și ea cu ”pumnul limbajului”...dar puțin mai elegant. Lucru pe care eu nu l-am făcut și nu am de gând să îl fac. Colega mea o să mă ierte pentru limbajul pe care l-am folosit. De ce? Simplu: pentru că mă cunoaște! Dar eu, pentru unii dintre cei care veți citi acest material, vă spun că... nu vă iert! Aveți tot felul de posibilități. Vreți doar jocuri pe calculator, tablete sau telefoane? Pentru ce? 
”Hai să ne jucăm cu toți
Toți suntem un pic netoți?„ 
Aștept înjurăturile! Sau commentarii pertinente! De la cei care știu că am dreptul de a gândi și a vorbi! 
Apropo... mai avem și dreptul de a scrie. Nu neapărat aici. Dacă vreți...scriem unde vreți voi! Ceea ce gândim noi!

Relu NISTOR / C.L.
Hai...PA PA!