ĂȘTIA CHIAR NU MAI VOR VOTANȚI?
Punctul ZERO al municipiului Câmpina: gardurile din fața Pieței Centrale, locul unde apar ,,cârcotașii,, urbei, cei care iau la ,,puricat,, tot ce se întâmplă în țărișoara asta, de la fotbal până la politică. Dar mai ales politică, pentru că este domeniul cel mai ,suculent,,. Am luat și eu câteva momente de ,,răgaz,, lângă unul dintre aceste grupuri, de fapt am cam trecut pe la toate, ca să văd cam ce gândește românul de rând. Oameni care seara de uită la televizor și a doua zi își dau cu părerea. Doamne, ce mai este la gura lor. La gura celor care vor fi chemați la vot. Majoritatea parcă nici nu mai înțelege ce se întâmplă. Politicienii acum se pupă, acum se scuipă, ba fac alianțe care se desfac cât ai zice pește, dar mai ales vorbesc despre ,,tunurile,, care au fost trase de-a lungul anilor, ,,tunuri,, care ușor-ușor încep să iasă la iveală. Deși vorbesc mult, oamenii chiar că nu mai înțeleg nimic din discursurile bine lustruite ale politicienilor. Că și atunci când ,,se dau în gât,, unii pe alții, o fac cu mănuși. Și spun că oricum...mai au ,,ceva în tolbă,,...informații care vor fi folosite atunci când trebuie.
,,Numai banul îl vâneazã și câștigul fãrã muncã,
Azi, când fraza lustruitã nu ne poate înșela,
Astãzi alții sunt de vinã, domnii mei, nu este-așa?,,(M. Eminescu)
O să mai folosesc două citate din opera marelui scriitor român, pe care dacă l-aș vedea la colț de stradă cum trage cu urechea...chiar că nu m-aș mira. Cred că dacă ar auzi cum că nu s-au mărit alocațiile pentru copii, cum că ajutoarele pentru proaspetele mămici rămân ,,înghețate,, ,cum că se fură ca în codrul pe care l-a iubit atât de mult, dacă ar vedea cum românul nu mai înțelege de ce Mama Zmeilor se mai duce la vot...cum, cum cum! Cred că l-ar apuca durerile la ,,rotula de jos,, și ar emigra în Congo, unde ,,succesurile,, sunt garantate. Păcat că ceea ce credea atunci Mihai Eminescu este valabil și astăzi. Dacă ar mai fi auzit-o și p-aia cu mărirea pensiilor parlamentarilor, îl lua pe Creangă de o mână și se,,îngropau,, într-o crâșmă, așa cum face azi românul. Ce virtute, ce geniu?
,,Prea v-ați bãtut joc de limbã, de strãbuni și obicei,
Ca sã nu s-arate-odatã ce sunteți - niște mișei!
Da, câștigul fãrã muncã, iatã singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire.,,(M. Eminescu)
Revenind la titlul editorialului, părerea generală, cel puțin la prima vedere, este că oamenii politici se ,,bălăcăresc,, unii pe alții, se toarnă între ei, își pun piedici (zici că sunt la grădiniță), mint populația cu o nerușinare crasă, fură de nu poți să pronunți cifrele alea, se îmbolnăvesc subit cum apar ăia cu cătușele, devin mari scriitori dincolo de gratii, guvernele se remaniază pe bandă rulantă...ce să mai, o ,,abrambureală totală,, servită ca la carte pe autostrăzile României. Mai aveam multe de spus, dar să-l mai lăsăm și pe Eminescu, că știe omul să tragă niște concluzii, de stă mâța-n coadă.
,,Cum nu vii tu, Țepeș Doamne, ca punând mâna pe ei,
Sã-i împarți în douã cete: în smintiți și în mișei,
și în douã temniți large cu de-a sila sã-i aduni,
Sã dai foc la pușcãrie și la casa de nebuni!,,
Tot ce au făcut politicienii în ultima perioadă m-a făcut să ajung la concluzia din titlu: ăștia chiat nu mai vor votanți! Dacă mai erau vreo doi trei rătăciți care mergeau la vot pe ideea... am votat, am dreptul să vorbesc, sau este dreptul meu și vreau să mi-l exprim...dragi politicieni vreau să vă spun că ,,a cam zburat puiul cu ața,,. Și chiar dacă ar merge la vot, oamenii spun că nu ar avea pe cine să voteze. Faceți voi niște sondaje și întrebați câți va oameni, pe stradă, cam câți senatori sau deputați cunosc. Vă dau eu unul dintre răspunsuri : Mai dă-i dracului, că toți sunt o apă și un pământ. Întrebați aceiași oameni, dar la nivel de Consiliu Local, care este consilierul care se ocupă de zona unde locuiesc. Sunt vreo 2-3 ,,rătăciți,, care mai merg și pe teren, dar în rest ,,noaptea minții,,. Dar lasă că vin alegerile. Să-i mai vezi atunci ce muncitori sunt(la lipita fișe) și cât de interesați sunt de soarta oamenilor care i-au votat. Dar să vedem câți vor mai ieși la vot, după ,,mega-spectacolele,, pe care reușiți voi, măi politicienilor, să le faceți.
Bineânțeles..cu zâmbetul pe buze! Și poate cu vreo plăsuță-n mână. Dar s-ar putea să numai fie nici aia. DNA-ul stă la pândă!
P.S. Un cetățean a fost foarte tare prin declarația sa: de data asta nu îmi mai murdăresc buletinul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
COMMENTATI AICI...