Locaţia: Comuna Poiana Câmpina;
Locaţia şi mai exactă: intersecţia drumului principal (101P) cu strada Uzinei (la "monumentul ăla").
Haideţi să ne imaginăm un mic scenariu! Apare un "muţunache"(mercic G. pentru "muţunache") în intersecţia cu pricina şi este hotărât să-şi facă "norma de amenzi" pe luna în curs. Care "normă"? Aia care există, despre care se ştie... dar pe care nu o recunoaşte nimeni oficial! Dacă "muţunache" e iute de minte, se postează în intersecţie şi în câteva minute îşi face "norma". Cum? Foarte simplu! Îi amendează pe toţi şoferii care fac stânga, atunci când vin dinspre uzină (bine...ce a mai rămas din ea). Vrea omul să plece din comună şi să vină la "municipiu"! Numai că...dacă face acest lucru, încalcă o regulă elementară de circulaţie: "calcă" linia continuă. Da...pentru că în intersecţie există linie continuă!
Îl trage "muţunache" al nostru pe dreapta, de exemplu pe şoferul dubiţei din fotografie, şi îi spune că a încălcat o lege, un articol...ceva acolo, atunci când a "călcat" linia continuă. "Vinovatul fără vină...cere să se facă lumină"...în sensul că: băi nene...păi eu cum Mama Zmeilor să fac la stânga? Dacă "muţunache" e pus pe "îndeplinirea normei"...s-ar putea să-l doară la "caşchetă". Dacă nu...se prinde şi el de stupiditatea situaţiei. Se ştie prea bine că atunci când se trasează nişte linii d'astea...nişte creiere (de la Primărie şi Poliţie) tre' să facă un plan, pentru o mai bună circulaţie, evitarea blocajelor în trafic, descongestionare...bla-bla-uri d'astea!
E...se pare că cineva din Poiana Câmpina superă de "îmbârligare de sinapse"...nu de maţe! Cert este că în intersecţia asta linia este continuă, nu discontinuă, aşa cum ar fi trebuit. Dacă acum ar fi să întrebăm cine este vinovat pentru "ştocăreala" asta...mai mult ca sigur că vinovat ar fi găsit nenea ăla cu găleata de vopsea, care văzând că i-a mai rămas "materie primă", din exces de zel....a trasat până nu a mai putut. Hai să spunem că o "înghiţim" şi p'asta!
Dar...măi fraţilor, majoritatea angajaţilor Primăriei comunei Poiana Câmpina, precum şi poliţiştii, trec pe acolo în fiecare zi! Cu maşina, că doar n-or veni pe jos!
Toţi suferă de orbul găinii? Cel puţin aşa crede cel care mi-a atras atenţia asupra "ciudăţeniei". E clar că nu există nici un vinovat...dar vorba omului, măcar să fie trimis nenea ăla cu vopsea, de data asta neagră, şi să îndrepte lucrurile.
Dar repede...înainte ca vreun "muţunache" să ia acest articol în serios! Unul d'ăla cu "norma" neîndeplinită, unul care nu vrea să-i "frece ridichea" şefii de la judeţ! Nu de alta...dar dă prost la dosar! Aş vrea să văd dacă cineva va face ceva în acest sens, pentru a nu-i pune pe "muţunache" şi pe şofer într-o situaţie de-a dreptul hilară. Sau...şi mai simplu, montaţi un indicator la ieşirea de pe strada Uzinii, unul cu "interzis la stânga" şi...trimiteţi toţi şoferii către Proviţa sau la Breaza!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
COMMENTATI AICI...