

Da! Asta mi-a spus un prieten la telefon! M-a întrebat dacă ieşim undeva, la o bere, să discutăm o "chestie". Era trecut de ora 21.00 şi afară deja era al dracului de frig. I-am spus că nu ies, pentru că la terasă nu pot sta. Nu de alta, dar mi-ar fi îngheţat toate cele! Omul mi-a spus: păi stăm înăuntru! Merge prost, i-am răspuns eu, nu pot sta înăuntru, pentru că berea fără o ţigară nu...se poate! Atunci s-a enervat omul meu şi a spus ceea ce se regăseşte în titlu. A spus mai multe. Primul răspuns este al lui. Atunci m-am gândit să revin asupra unui material pe care l-am făcut şi la începutul acestui an, atunci când chiar a intrat cu adevărat în vigoare legea cu interzicerea fumatului în spaţii publice. Atunci a fost cum a mai fost, dar acum fumătorii se văd în faţa unui fapt concret: a venit toamna, vine iarna! Unde o să mai iasă fumătorul? Ce variante are?

1. "Cea mai mare prostie pe care a putut să o facă statul român... asta a fost! Pe vicii se iau cele mai mari taxe...de acolo se duc banii către învăţământ, sănătate şi alte alea! De acolo se iau banii! Din punctul meu de vedere, cei care intră în baruri ar trebui să fie obligaţi să-şi aprindă ţigările. Ascultă-mă aici, o spune un nefumător...trăim într-o ţară de proşti. Lasă-i mă să fumeze, că d-aia plătesc o grămadă de bani. Eşti nefumător, nu-ţi place fumul, du-te la cofetărie. La bar se bea şi se fumează."
2. "Ce o să fac? Fumez şi o să mănânc zăpadă! O să mai ies, din când în când, în oraş...dar o să fumez afară. O mare prostie!"
3. "Ooooops! Păi nu prea ştiu! Îmi fac plinul de acasă, fumez un pachet de ţigări, ies în oraş, mănânc şi beau repede ceva, da, pe repede înainte, şi apoi vin acasă ca să fumez! Am încercat şi să mănânc şi să beau înăuntru şi să ies din când în când la o ţigară. Iţi strică dracului tot feng shui-ul. Eu încă nu ştiu cine pe cine a discriminat în toată situţia asta cu interzicerea fumatului. Cred că am putea convieţui foarte bine şi unii... şi ceilalţi. Era OK varianta cu spaţii delimitate pentru nefumători. Ca fumător o spun clar: după ce mănânci ceva acolo, mai bei şi o bere, ţigara este cireaşa de pe tort. Mai apare aici o problemă, legată de patronii de baruri, de exemplu, care sunt proprietari pe teren, pe clădire, pe mese, pe scaune, pe mâncare şi băutură.

4. "Chiar dacă vine iarna...o să fumez în continuare. Acasă! Prietenii mei o să iasă în continuare şi o să fumeze prin zăpadă! Care e problema? Înăuntru cafeaua, sucul, berea, după preferinţe, şi afară ţigara!"

6. "Sunt nefumător...dar tot o să ies cu prietenii. O să îngheţ şi eu cu ei, pentru că nu o să se schimbe nimic. Doar nu o să rămân singur înăuntru! Suntem o ţară de rahat! Tot vorbesc ăştia că vor găsi o soluţie, vorbesc ca idioţii şi nu fac nimic! Şi vine iarna peste noi! O să îngheţăm ca proştii pe la uşi, dacă mai ieşim în oraş!"

8. "Sunt fumător înrăit. Ce o să fac la iarnă? Nu ştiu ce o să fac! Este un semn mare de întrebare! Eu tot mai sper să reglementeze ăştia ceva până la iarnă, căci altfel nu mai mergem în oraş. Stăm acasă! Îţi dai seama că îţi ia tot cheful...să fumezi afară, să bei înăuntru! Cred că o să rămânem acasă."


10. "Da...sunt fumătoare! Ce o să fac? O să ies la uşa barului şi o să fumez. Îmi iau cafeaua cu mine, fumez şi apoi intru din nou în bar. Aşa era şi în Italia!"
Iată doar 10 răspunsuri la întrebările: Ce o să faceţi la iarnă? Unde o să fumaţi? Sunt doar 10 puncte de vedere. Spaţiul nu îmi permite să vă prezint mai multe răspunsuri. Materialul nu este încheiat, în sensul că puteţi comenta pe facebook. FUMĂTORI sau NEFUMĂTORI...cum "dregem" situaţia asta? Întreb eu acum, cu o ţigară în colţul gurii...
(Relu NISTOR)