Cât de des nu am ajuns acasă și ne-au cam luat
părinții la doi păzea când veneam juliți? Mai pe colo.. mai pe colo! Dacă tot
este editorial spun, sincer, că am venit de multe ori julit. BRAVO DOM"LE!!!! Așa îmi spuneam! Dă cu tine de pamânt casă vezi cum
este! Dar aici vorbim, pardon, scriem, despre un pamflet, sau ceva în genul
ăsta! Am cunoscuți, să fie sănătoși și de acum încolo, dacă o să le reușească,
hmmmmmm....care s-au cam julit! De un asfalt, de o bordură, de o cracă, de un
copac, de ....de cine mai știe ce... BRRAVO... S-AU JULIT!!! Așa, martalogi, cum ar spune niște prieteni, de vârstă
cu mine, copiii
din ziua de azi fac escoriații, pardon...julituri, în tastarura de la calculator!
Se zgârie pe net! Fac o contuzie
când dau cu face...book de asfalt! Nu sunt prea sigur cine se accidentează: fața
sau cartea? Sincer, din discuțiile pe care le-am tot purtat în ultima perioadă,
am aflat că aproape nimeni nu se mai julește. Așa cum trebuie! Adică...
julitură nene! Cum s-a ajuns la așa ceva? S-au săturat copiii să se zgârie în
tastatută? S-au cocoșat din cauza tabletei? Sau au uitat, din cauza celor
cărora le scriu acest material, cum este să te bați cu vecinul de pe scara doi,
să joci pititea, șapte cai, lapte gros și monopol, să furi mere de la vecinu,
să strige mă-ta după tine să vi in casă... și tu te duceai JULIT! Dar fericit.
Îmi este dor de o julitură. Cine știe...poate îmi pune cineva o piedică. Dacă
nu, îi pun eu una ca să văd o julitură! Și aș vrea să o vadă și niște copii!Relu Nistor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
COMMENTATI AICI...