EU, NEIȘONĂL ARIENA și Ilii DOBRii...

Câteva premize, la început! Îmi place fotbalul, când se joacă fotbal! Nu-mi place fotbalul, când văd că țurca pe care o jucam în spatele blocului gri, este mult mai spectaculoasă și mai profi decât “spectacolele” grandiose de pe arenele din România, naționale sau de la Poplaca! Nu pricep de ce se vorbește de transferuri de milioane de euro, pentru niște jucători care ar trebui să plătească taxa pentru a intra pe gazon! Urăsc galeriile care, în loc să-și susțină frenetic echipa favorită, își irosesc energiile scandând despre echipe care, dacă nu sunt printr-un cantonament “dur”, care se lasă invariabil cu câte o beție, stau liniștite pe acasă sau prin vreo cârciumă, scărpinându-se elegant la “bijuteriile coroanei”!

Da! Fiind puțintel curios din fire, auzind că niște prieteni se duc pe Național Arena, m-am hotărât să purced către capitală, să vadă și fiul mamei mele celebrul stadion. Ca turist! Nu  m-a interesat prea tare cine cu cine joacă! Au jucat ai noștrii cu… ăilalți! Trebuie să spun, că prin drumurile mele, la un moment dat am ajuns, tot ca turist, pe Nou Camp! Așa că am avut și cu ce să fac o comparație.  

Bun! Ajuns în capitală(o să vorbesc doar despre experiența mea, prietenii au făcut ce-au vrut băștille lor), găsim un loc într-o parcare d-aia de pământ, care avea, bineînțeles, și un parcagiu de profesie. Muică… ce mai dădea ăla din mânuțe! Ajungem, nu tocmai ușor, la primele porți. Niște ăia, forțe de elită, împopoțănați cu tot felul de apărători, strigau ca-n gură de șarpe: biletele la vedere! Mă conformez și trec, nu înainte ca unul dintre “soldații universali” să-i spună celuilalt: E ok! Bun… fiind ok, m-am deplasat către poarta G, bla-bla, ce scria pe biletul ăla. Eeee… și ajungem la punctul de control! Bă, îmi lăsasem până și bricheta în mașină, nu aveam nimic contondent la mine, în afară de telefon, aparatul foto, țigările și un chibrit. Ne împart “portocalii”  ăia pe sexe și ajung la “controlor”. Se uită la mine cu o privire a la Chucky Norris, mă benoclez și eu la el, moment în care întinde mâna după pachetul de țigări! Îl ia, se uită la el și mi-l îndeasă înapoi în buzunar. Atât! Îmi spune să trec mai departe. Gata controlul! Mă... ăsta ori lucra la vreo campanie d-aia cu: fumatul ușide!... ori, Mama Zmeilor, puteam să intru cu șișul la mine, cu 3 kile de petarde sau cu un Kalasnikov(pușca, nu băutura)! Deja mă simțeam în siguranță! Bă, ești prost? Bă, ești nebun? Pe stadionul ăla au intrat vreo 42.000 de oameni. Mergem pe premiza că toți sunt cuminței? Las-o bă, că merge așa! Trec de bariera cu senzori și... începe un scandal! Un suporter, îmbrăcat la costum, este luat de “costum” și invitat afară. Avea un bilet…fals! Ghinionul lui, nu?

Mă văd trecut de porți, așa că oficial eram pe Național Arena. Mă ardea buza d-o țigară, așa că repede mă orientez în spațiu să găsesc locurile de fumat. Mă interesasem și știam că există. Le-am găsit imediat… în sensul că pe stâlpi scria: Loc de fumat! Îmi aprind țigara de la chibrit și dau să-l pun în ceva, într-o scrumieră. Ei, aș! Ce tupeu pe mine! Totul pe jos! Nu trebuie să facă ceva și femeile de service? Apropo, au salarii ca alea de la Parlament? Băăă, dacă nu o scrumieră, că aia-i mobilă și se poate transforma imediat în bâtă, o troacă mai mare, acolo, prinsă zdravăn în beton, nu se putea?

Turistul din mine a spus: gata, am intrat, am fumat, hai să stau pe locul indicat pe biletul de intrare. Hi, hi, hi… cred că unul plin de glume, după ce a văzut scaunele montate, a chemat copiii de la o grădiniță și le-a spus: ia numerotați voi scaunele astea! Circul dracului, oameni buni! Să fi văzut cum plecau oamenii de colo-colo, cum se rățoiau unii la alții, cum aveau toți dreptate. Ziceai că ești în tren și tembela aia de la casă a încurcat borcanele! E, noroc că românu-i descurcăreț, mica negociere, mai o înjurătură, mai un zâmbet… și cei 42.000 de oameni au stat pe un scaun. Al lor sau al cui o fi fost! Dar… au încăput toți.

Încă două…și începe meciul! “Pentru sănătatea dumneavoastră consumați zilnic minim 2 litri de lichid pe zi”… ceea ce am și făcut!  Drum lung, căldură… chestii! Normal că a trebuit să mă duc la un pipilică. Mai erau 40 de minute până începea meciul. 15 le-am petrecut la coadă! Și aici…organizare! A apărut unul, tare de felul lui, și a găsit soluția: haideți, bă, să ne pișăm câte doi! E, nu s-a întâmplat asta! Cel puțin cât am stat eu la coadă!

Eliberat de stres, m-am îndreptat către zonele de “alimentare”. Ptiu, drace! Până și în magazinul de cartier, ăla mic și ticsit, este mai multă ordine și curățenie. Tare ar fi ca pe acolo să apară un inspector OPC… dar n-ai să vezi broscuțe iarna, doar e Național Arena!

Bun! Mai sunt câteva minute până la începerea partidei. Mă duc la scaunul meu super confortabil, care nu era nici pe rândul, nici pe locul scris pe bilet și… începe! Un stadion întreg “scanda” numele altei echipe! Frumos! Când credeam că mai bine nu se poate, începe să vorbească ăla din spatele meu! A fost momentul în care am realizat că sunt pe Neișonăl Ariena și că cel din spate este replica vie a lui Ilii Dobri. De fapt… o replica îmbunătățită, cu un accent neaoș moldovenesc. Wow! Ce turație, ce de informații, picioare de plumb, demarcări, sfaturi tehnice, ambulanțe pe teren, duce singur echipa, ăla vine de la băutură, dacă pasa în stânga, mergea un  lob pe dreapta și, o singură data: Gooooooool!!! În rest, 90 de minute, nu i-a tăcut gurița! De-aș fi avut un plasture la mine!

În rest... o atmosferă oarecum apatică a geleriei, mai ales în jumătatea a doua a meciului, că doar nu era cazul să danseze de fericire. O privire spre tabelă și... pa puiu, zâmbet! Sau o privire spre teren, locul unde jucătorii făceau orice, de la dans modern la “au mă doare colea”, în nici un caz fotbal. Și am stat și m-am gândit: de ce dracu se vorbește de sumele alea de transfer? Oare patronii de cluburi, antrenorii, preparatorii fizic sau ăla care tunde iarba,  nu văd ce pramatii de jucători își desfășoară “activitatea specifică” pe gazon?  

Și cam asta a fost excursia mea pi Neișonăl Ariena! De mă întrebați: a meritat? Răspunsul este: Da! A meritat! Dar a doua oară nu mă mai vedeți pe acolo! Dacă vreți vă dau o poză cu mine, să o lipiți lângă “Loc de fumat”. Că am fumat-o și p-asta!

Gata! Mi-am făcut și damblaua asta. Nu m-a costat mult, nu mă plâng! Ce vă pot spune este că pi Neisonăl Ariena ne mai vedem doar când naționala va juca vreo finală de CE sau CM!!! Optimist, nu?